O fetita de 10 ani s-a dus la scoala dupa ce a fost accidentata de o masina pe trecere


Intră acum și în grupul de

Deşi a fost accidentată pe trecere de pietoni şi are nevoie de o săptămână de îngrijiri medicale, o fetiţă din Dorna a plecat mai departe la cursuri. Potrivit IPJ Suceava, luni, la ora 16.05, Poliţia Municipiului Vatra Dornei a fost sesizată de către Spitalul Vatra Dornei despre faptul că la 11.01.2010, în jurul orei 07.50, minora I. R., de 10 ani, localnică a fost victima unui accident rutier.

În urma cercetărilor efectuate, a rezultat că în jurul orei 07.50, G. Ştefan, de 19 ani, localnic, posesor al permisului de conducere categoria B din anul 2009, în timp ce conducea un autoturism pe strada Mihai Eminescu, din municipiul Vatra Dornei, a surprins şi accidentat-o pe minoră, care se angajase în traversarea străzii pe trecerea de pietoni semnalizată cu indicatoare rutiere şi marcaj.

Fetiţa a fost rănită, dar în urma discuţiilor purtate dintre cei doi, aceasta nu a dorit să fie transportată la spital, deplasându-se la şcoală la cursuri. Ulterior, în jurul orei 16,05 minora s-a prezentat la Spitalul Vatra Dornei împreună cu mama sa, iar în urma investigaţilor medicale s-a stabilit diagnosticul: ,,contuzie bazin, traumatism cranio-cerebral acut închis, comoţie cerebrală, excoriaţii ambele coapse şi mână dreaptă”, necesitând pentru vindecare 5-7 zile.

Poliţiştii l-au testat cu aparatul etilotest pe conducătorul auto rezultatul fiind negativ, fapt pentru care acesta a fost condus la Spitalul municipal Vatra Dornei, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În continuare se efectuează cercetări faţă de conducătorul auto sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei.


Intră acum și în grupul de